Cambridge / IELTS

Cursurile speciale şi cele de pregătire pentru examene durează 16 săptămâni (32 şedinţe). Înscrierea este condiţionată de obţinerea unui punctaj de minim 70% la testul preliminar.

Asociaţia organizează următoarele cursuri speciale:

  • pregătire pentru examene: Cambridge, TOEFL, IELTS, DaF, DELE, bacalaureat;
  • limbaje profesionale în domeniile comercial, juridic, tehnic, medical;
  • cursuri de limba română printr-o limbă străină;
  • conversaţie, gramatică, cultură şi civilizaţie.

F.C.E. (First Certificate in English), nivelul B2 din Cadrul European de Referinţă al Consiliului Europei, este un examen de nivel intermediar. Oferă o calificare recunoscută internaţional celor care doresc să lucreze într-o ţară sau într-o organizaţie în care se vorbeşte limba engleză, să studieze în limba engleză sau să folosească limba engleză pentru turism. F.C.E. este un examen în urma căruia se obţine o diplomă utilă la angajare, pentru studiu, şi care necesită circa 500-600 ore de studiu.

C.A.E. (Certificate in Advanced English), nivelul C1 din Cadrul European de Referinţă al Consiliului Europei, este un examen de nivel avansat, util celor care au nevoie de limba engleză pentru angajare sau pentru studiu. Este recunoscut de majoritatea universităţilor din Marea Britanie şi alte ţări europene ca test de admitere la studiile universitare. Este cel mai popular examen Cambridge în România iar certificatul este acceptat de unele universităţi de stat şi particulare ca substitut al examenului oral la bacalaureat, sau celui de admitere în unele facultăţi. Necesită 500-600 ore de studiu.

I.E.L.T.S. (International English Language Testing System), este un test folosit pentru a evalua capacitatea de comunicare în limba engleză, pentru toate cele patru abilităţi – ascultare, citire, scriere, vorbire – pentru cei care intenţionează să studieze sau să lucreze acolo unde engleza este folosită ca limbă de comunicare. Este un test sigur, global, autentic, care măsoară capacitatea reală de a comunica în limba engleză în viaţa de zi cu zi . Este recunoscut în peste 135 de ţări din lume.

Diferenţe între examenele I.E.L.T.S. şi Cambridge

I.E.L.T.S.   CAMBRIDGE
– Stabileşte nivelul de cunoştinţe pe o scală de la 1 la 9.

– Rezultatele se comunică după două săptămâni.

– Se organizează lunar în Bucureşti şi de două ori pe an la Cluj, Iaşi şi Timişoara.

– Certificatul este valabil doi ani.

– Certificatul este recunoscut de peste 200 instituţii din SUA, Canada, Australia, Marea Britanie şi este cerut de autorităţile pentru imigrare din Australia, Canada şi Noua Zeelandă.

– Evaluarea competenţei lingvistice este organizată pe niveluri.

– Certificatele se eliberează după trei luni.

– Se organizează de 3 ori pe an în Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi şi Timişoara.

– Certificatul este valabil o perioadă mai lungă, dacă deţinătorul poate dovedi că nu a pierdut legătura cu limba engleză.

 

Puteţi de asemenea să optaţi pentru cursuri de pregătire pentru examenul B.E.C. (Business English Certificate) şi pentru T.O.E.F.L. (test of English as a foreign language).

SEO Constanta | Magazinul de site-uri | Responsive Web Design